Un nou workshop de fabricare sapun natural

O calatorie fara peripetii (cel mai probabil) nu va fi tinuta minte peste ani si ani… Joi, la ora 5.30 dimineata ne-am indreptat catre Brasov, pentru a sustine un nou workshop de sapun natural. Cu toate ca acesta ar fi trebuit sa inceapa la ora 9, datorita unor intamplari neprevazute, cursul a inceput in jurul pranzului.

Dar important este ca am ajuns cu bine in Brasov…

Cand am parcat masina, am cunoscut-o pe Dana, psiholog de meserie, care astepta nerabdatoare sa inceapa cursul de sapun natural. Totodata, i-am descoperit locuinta, un camin atat de natural si potrivit unei case din centrul vechi. Ulterior, am aflat de la Dana ca din momentul in care a citit pe site-ul nostru detaliile legate de fabricarea sapunului natural, a fost convinsa ca ii va placea sa isi puna creativitatea la incercare. Dar stiind ca teoria este diferita de practica, ne-a contactat si ne-a invitat in Brasov.

Am redescoperit un oras minunat, incarcat de istorie, friguros, dar cu oameni calzi si primitori.

Acest mesaj era pe un perete din bucataria Danei si a fost inspiratia noastra de acum 2 zile. Am pregatit un sapun natural cu cafea si scortisoara ca si adaosuri, plus uleiuri esentiale de scortisoara si menta.

Tot in bucataria Danei am descoperit si acest accesoriu interesant, tot legat de cafea.

Am povestit foarte multe, am experimentat, am explicat si am produs sapun natural. Aici il puteti vedea pus deja in forme. Reteta aleasa de noi a fost pe placul Danei, iar faptul ca ea nu mai produsese niciodata sapun, nu a avut decat avantaje. A invatat tehnicile corect, a fost deschisa la nou, a dorit sa se simta bine si a prins placerea de a fabrica sapun natural. Saptamana viitoare va incerca alte doua retete si suntem convinsi, dupa cum arata acest prim sapun, ca si urmatoarele vor fi deosebite.

Aseara ne-am bucurat nespus fiindca am primit pe mail fotografii realizate chiar de catre Dana, cu sapunul natural scos din forma si taiat. A iesit foarte-foarte frumos, dupa cum puteti vedea si voi, iar mirosul este absolut incantator. Combinatia de menta cu scortisoara a oferit sapunului natural un parfum de migdale amare, dulce-amarui, patrunzator si durabil in timp.

PS: Vin sarbatorile de iarna! In Brasov se montau deja decoratiunile si brazii naturali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.