Un nou workshop s-a incheiat cu succes!

Andreea ne-a sunat luni si ne-a intrebat daca putem realiza un workshop de fabricare sapun natural pentru incepatori. Raspunsul a fost afirmativ. “Dar il putem realiza miercuri, adica poimaine?”. Si ce credeti? Alaltaieri, la peste 40 grade in Bucuresti, la ora 9 dimineata, poposeam la locatia aleasa de Andreea, in zona Cotroceni. Am avut la dispozitie un spatiu generos, cu aer conditionat si decor incantator.

Workshop-ul a debutat cu o mica perioada de acomodare, de discutii introductive. Apoi am trecut la treaba. Am inspectat toate materialele pe care Andreea si le-a cumparat. Erau toate noi-noute, stralucitoare si frumoase. Am sfatuit-o sa cumpere materiale pe care le va putea folosi si in viitor, nu doar la workshop.

Am pregatit un sapun natural vesel si colorat, ce binedispune cu ajutorul combinatiei de uleiuri esentiale (anason si portocale). Pentru o persoana care nu a realizat niciodata sapun natural, Andreea s-a descurcat extraordinar. A pregatit totul ca un adevarat profesionist, a pus intrebari, a lucrat cu foarte multa atentie si s-a aratat extrem de incantata chiar de dimineata. A ajuns rapid la concluzia ca ii place ce vede, ce face si ca va fi o activitate pe care o iubi mult. Mai ales cand s-a gandit la retetele pe care ar putea sa le conceapa in momentul in care va stapani bine productia de sapun natural.

Am petrecut o zi intreaga in compania Andreei si ne-am simtit excelent. Cum ei ii plac foarte mult pastele, am ales ca locatie pentru pranz restaurantul Hard Rock, unde ne-am delectat cu specialitatile lor, pe noua terasa racoroasa.

Am povestit, am vorbit, am explicat si am incheiat lunga zi de curs avand sentimentul unui lucru bine facut. Andreea a ramas cu sapunurile naturale pe care le-a produs si urmeaza sa faca evaluarea. Atat a sapunurilor realizate, cat si a workshop-ului. Dar dupa ce le plimba putin prin tara, sa le arate frumusetile patriei. Motivul pentru ca Andreea era grabita cu workshop-ul a fost ca ieri dimineata pleca in concediu. Suntem si noi curiosi cum s-a comportat sapunul natural realizat, tinand cont ca partea de post-productie nu a fost una obisnuita.

Ca si tiza ei, Andreea este o mamica a doua fetite (de aproape 4 si aproape 2 ani), o femeie cu suflet mare, care vrea sa isi gaseasca o noua directie profesionala. La sfarsitul cursului a fost foarte incantata de frumusetea acestui domeniu. Noi speram ca isi va urma inima si va deveni un adevarat producator de sapunuri naturale. Cand se intoarce din concediu, va vom impartasi si impresiile ei dupa acest curs, singurul, de altfel, cu acest specific din Romania.

Mai jos aveti cateva fotografii din timpul workshop-ului de productie sapun natural.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.