Cursuri în București și în Bucovina

Uneori, realizăm zeci de fotografii la un singur curs de producție săpun natural. Alteori, doar câteva. Dar toți cursanții ni se lipesc de suflete, pentru că sunt veseli, primitori și dornici să învețe.

În imaginile de mai jos veți descoperi cursurile din București și Bucovina, de unde am plecat cu patru noi prietene. Iar săptămâna viitoare vom fi la Sighișoara, pentru un alt workshop de grup. Suntem fericiți că există deschidere pentru îngrijirea cu produse cosmetice ce nu ne fac rău, așa că vom continua să împărtășim din tainele fabricării săpunului natural tuturor celor care vor să aleagă alternativa sănătoasă.

Prima producție

Andreea

Ani

 

Denisa

Producțiile au fost foarte reușite, chiar dacă pe final ne-a doborât căldura.

Denisa, Andreea și Ani, de la stânga la dreapta, cursantele noastre de pe 26 Iunie, din București.

Viorica ne-a chemat în Rădăuți, așa că marți dimineață am poposit pe meleaguri bucovinene.

Curtea din fața casei

Zona de lucru

Viorica ne-a primit cu brațele deschise la ea acasă și am plecat prietene.

2 thoughts on “Cursuri în București și în Bucovina

  1. Laura Caplea says:

    Buna ziua, cursurile sunt acreditate? Ma refer la faptul ca in urma unui asemenea curs ai dreptul sa vinzi legal sapunul pe care-l produci? Numai bine!

    • Sapun Natural says:

      Bună ziua,
      Cursul nostru, singurul din România, de altfel, nu este acreditat. Este un curs de know-how, cum spun americanii, adică un curs care vă învață să produceți săpun natural solid.
      Pentru a vinde legal săpunurile, sunt necesare acte, analize și multe altele.
      Succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spam protection by WP Captcha-Free

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.