Idei parfumate pentru casa, cu flori de levantica

Astazi ne-am gandit sa iti aratam cateva idei de efect, idei pentru a folosi flori de levantica. Primul produs este simplu de realizat, fiind vorba despre o lumanare 100% naturala, parfumata cu ulei esential de lavanda si cu pahar decorat cu minunatele flori de levantica. In magazinul Sapun Natural gasesti trei tipuri de ceara (de albine, de soia si de jojoba) pentru a crea lumanarea, iar pentru parfumare poti folosi uleiul esential de lavanda.

Lumanare lavanda

Pentru a realiza o perna de dormit sau o perna decorativa, ai nevoie de putina indemanare, dar iti poti pune creativitatea la incercare. Alege orice tip de material, chiar si unul mai rustic, ca cel din imagine, creeaza rapid o perna si apoi o umpli cu flori de levantica. Avem doua sfaturi pentru tine, in schimb: 1. sa ai acces in interior, pentru a verifica florile si a le stropi cu ulei esential de lavanda, pentru un miros mai puternic, timp mai indelungat si 2. nu pune cozile florilor, sa nu te intepi.

Perna lavanda

Un saculet cu flori de levantica si/sau parfumat cu lavanda este extrem de simplu de realizat. Poti umple orice saculet din organza sau panza si apoi il poti agata in camera copilului sau in dulapul cu haine.

Saculet lavanda

Am lasat la urma cel mai greu de realizat produs, in sensul ca ai nevoie de multe informatii, de multa practica si de minim 3 saptamani pentru uscare. Este vorba despre un sapun natural cu levantica, parfumat si el cu ulei esential de lavanda. Rezultatul deosebit merita asteptarea si eforturile depuse pentru realizarea lui.

Sapun lavanda

 

Un nou workshop de fabricare sapun natural

O calatorie fara peripetii (cel mai probabil) nu va fi tinuta minte peste ani si ani… Joi, la ora 5.30 dimineata ne-am indreptat catre Brasov, pentru a sustine un nou workshop de sapun natural. Cu toate ca acesta ar fi trebuit sa inceapa la ora 9, datorita unor intamplari neprevazute, cursul a inceput in jurul pranzului.

Dar important este ca am ajuns cu bine in Brasov…

Cand am parcat masina, am cunoscut-o pe Dana, psiholog de meserie, care astepta nerabdatoare sa inceapa cursul de sapun natural. Totodata, i-am descoperit locuinta, un camin atat de natural si potrivit unei case din centrul vechi. Ulterior, am aflat de la Dana ca din momentul in care a citit pe site-ul nostru detaliile legate de fabricarea sapunului natural, a fost convinsa ca ii va placea sa isi puna creativitatea la incercare. Dar stiind ca teoria este diferita de practica, ne-a contactat si ne-a invitat in Brasov.

Am redescoperit un oras minunat, incarcat de istorie, friguros, dar cu oameni calzi si primitori.

Acest mesaj era pe un perete din bucataria Danei si a fost inspiratia noastra de acum 2 zile. Am pregatit un sapun natural cu cafea si scortisoara ca si adaosuri, plus uleiuri esentiale de scortisoara si menta.

Tot in bucataria Danei am descoperit si acest accesoriu interesant, tot legat de cafea.

Am povestit foarte multe, am experimentat, am explicat si am produs sapun natural. Aici il puteti vedea pus deja in forme. Reteta aleasa de noi a fost pe placul Danei, iar faptul ca ea nu mai produsese niciodata sapun, nu a avut decat avantaje. A invatat tehnicile corect, a fost deschisa la nou, a dorit sa se simta bine si a prins placerea de a fabrica sapun natural. Saptamana viitoare va incerca alte doua retete si suntem convinsi, dupa cum arata acest prim sapun, ca si urmatoarele vor fi deosebite.

Aseara ne-am bucurat nespus fiindca am primit pe mail fotografii realizate chiar de catre Dana, cu sapunul natural scos din forma si taiat. A iesit foarte-foarte frumos, dupa cum puteti vedea si voi, iar mirosul este absolut incantator. Combinatia de menta cu scortisoara a oferit sapunului natural un parfum de migdale amare, dulce-amarui, patrunzator si durabil in timp.

PS: Vin sarbatorile de iarna! In Brasov se montau deja decoratiunile si brazii naturali.

Un nou workshop s-a incheiat cu succes!

Andreea ne-a sunat luni si ne-a intrebat daca putem realiza un workshop de fabricare sapun natural pentru incepatori. Raspunsul a fost afirmativ. „Dar il putem realiza miercuri, adica poimaine?”. Si ce credeti? Alaltaieri, la peste 40 grade in Bucuresti, la ora 9 dimineata, poposeam la locatia aleasa de Andreea, in zona Cotroceni. Am avut la dispozitie un spatiu generos, cu aer conditionat si decor incantator.

Workshop-ul a debutat cu o mica perioada de acomodare, de discutii introductive. Apoi am trecut la treaba. Am inspectat toate materialele pe care Andreea si le-a cumparat. Erau toate noi-noute, stralucitoare si frumoase. Am sfatuit-o sa cumpere materiale pe care le va putea folosi si in viitor, nu doar la workshop.

Am pregatit un sapun natural vesel si colorat, ce binedispune cu ajutorul combinatiei de uleiuri esentiale (anason si portocale). Pentru o persoana care nu a realizat niciodata sapun natural, Andreea s-a descurcat extraordinar. A pregatit totul ca un adevarat profesionist, a pus intrebari, a lucrat cu foarte multa atentie si s-a aratat extrem de incantata chiar de dimineata. A ajuns rapid la concluzia ca ii place ce vede, ce face si ca va fi o activitate pe care o iubi mult. Mai ales cand s-a gandit la retetele pe care ar putea sa le conceapa in momentul in care va stapani bine productia de sapun natural.

Am petrecut o zi intreaga in compania Andreei si ne-am simtit excelent. Cum ei ii plac foarte mult pastele, am ales ca locatie pentru pranz restaurantul Hard Rock, unde ne-am delectat cu specialitatile lor, pe noua terasa racoroasa.

Am povestit, am vorbit, am explicat si am incheiat lunga zi de curs avand sentimentul unui lucru bine facut. Andreea a ramas cu sapunurile naturale pe care le-a produs si urmeaza sa faca evaluarea. Atat a sapunurilor realizate, cat si a workshop-ului. Dar dupa ce le plimba putin prin tara, sa le arate frumusetile patriei. Motivul pentru ca Andreea era grabita cu workshop-ul a fost ca ieri dimineata pleca in concediu. Suntem si noi curiosi cum s-a comportat sapunul natural realizat, tinand cont ca partea de post-productie nu a fost una obisnuita.

Ca si tiza ei, Andreea este o mamica a doua fetite (de aproape 4 si aproape 2 ani), o femeie cu suflet mare, care vrea sa isi gaseasca o noua directie profesionala. La sfarsitul cursului a fost foarte incantata de frumusetea acestui domeniu. Noi speram ca isi va urma inima si va deveni un adevarat producator de sapunuri naturale. Cand se intoarce din concediu, va vom impartasi si impresiile ei dupa acest curs, singurul, de altfel, cu acest specific din Romania.

Mai jos aveti cateva fotografii din timpul workshop-ului de productie sapun natural.